filozofii. sau nu.


Când vrei să întrebi pe cineva ceva și nu aștepți un răspuns verbal te duci acolo unde e nisip și mare. Și te așezi cu cafeaua pe nisip și asculți marea. O să-ți zboare gânduri prin cap, imagini, episoade, pescăruși prin fața ochilor și o să te enervezi că zboară prea repede și nu-i poți prinde în poza perfectă, o să te bruieze fluieratul celorlalți de pe plajă și hlizitul copiilor stropiți de apă pe malul mării. Poate o să mai ai o mână lângă tine, bând din altă cafea și spunându-ți lucruri pe care sigur le știi, dar parcă fac mai mult sens când le auzi din altă gură.










Și-atunci îți răspunzi singur. Marea te vindecă. Fără măcar să-i spui ce ai. Dacă ai.

Labels: ,