Când vrei să
întrebi pe cineva ceva și nu aștepți un răspuns verbal te duci acolo unde e
nisip și mare. Și te așezi cu cafeaua pe nisip și asculți marea. O să-ți
zboare gânduri prin cap, imagini, episoade, pescăruși prin fața ochilor și o să
te enervezi că zboară prea repede și nu-i poți prinde în poza perfectă, o să te
bruieze fluieratul celorlalți de pe plajă și hlizitul copiilor stropiți de apă
pe malul mării. Poate o să mai ai o mână lângă tine, bând din altă cafea și
spunându-ți lucruri pe care sigur le știi, dar parcă fac mai mult sens când le
auzi din altă gură.
Și-atunci îți răspunzi singur. Marea te vindecă. Fără măcar
să-i spui ce ai. Dacă ai.
Labels: Haos foto, Personal
